Expoziții

15 ianuarie 2007- Expo Timişoara Internaţional - 15 ianuarie 2017 La începutul anului 2007 am luat iniţiativa să continuăm în sistem privat activitatea de promovare a mediului economic prin târguri şi expoziţii, născâdu-se astfel firma de familie Expo Timişoara Internaţional. Am ştiut că iniţiativa privată poate genera o maximă şi rapidă adaptare la cerinţele combinate ale publicului vizitator cu ale expozanţilor, generând acele manifestări aşteptate de toţi cei interesaţi. 
Fără experienţă acumulată în cei 16 ani anteriori în acelaşi domeniu, în cadrul camerei locale de comerţ, demersul nostru ar fi fost neprofesional şi haotic. Nu a fost să fie aşa, adaptarea noastră ca mici privaţi făcându-se rapid şi cu eficientă crescută de la an la an. 
Curajul de a merge mai departe timp de 10 ani ni l-a dat în primul rând publicul vizitator, curios să vadă cum poate un organizator privat să gestioneze un domeniu pretenţios şi delicat de promovare prin târguri şi expoziţii. 
Se pare că am reuşit din moment în care în cei 10 ani de activitate am realizat peste 230 de târguri-expoziţii, ca cel mai important indicator al acestei activităţi. Am reuşit, printr-un efort colectiv, să depăşim în perioada 2009-2012 perfida criză, în ciuda acesteia, târgurile noastre având un succes corelat cu timpurile respective, optimist şi mobilizator în acelaşi timp. 
Se poate face uşor totalul datelor de referinţă din perioada de activitate, lecturând câmpul "aniversări"de pe site-ul firmei, astfel dorim să relevăm doar datele din 2016: 27 târguri-expoziţii, 926 firme promovate, care şi-au etalat produsele pe 3480 mp, interesând astfel cca 115 000 vizitatori. 
De cca 7 ani, mai mult sau mai puţin declarat, târgurile noastre au funcţionat sub motto-ul "Cumpăraţi cu drag pentru cei dragi", expresie de suflet a modului cu care am abordat relaţiile complexe cu expozanţii, deţinătorii de spaţii, furnizorii de servicii specifice, partenerii, autorităţile. Tuturor le mulţumim că ne-au ajutat să trecem în al doilea deceniu de activitate. 
Astfel, sloganul nostru "Veniţi cu noi spre succes!" chiar a avut şi are un real conţinut.
 
Categorii de articole: 

Recomandă acest site!

Share this

Afișe

Vizite din: 9.04.2016